Educarea copiilor prin autoeducarea parintilor

Accentuam in articolul precedent diferenta dintre manipularea (remote controling your children) copiilor si educarea lor, prin intelegerea universului din care fac parte si coparticiparea la construirea lui. Educarea copiilor este un termen care promoveaza adultii ca educatori, iar pe copii ca elevi ai scolii de familie si viata. Promoveaza pe adulti intr-o pozitie de superioritate iar pe cei mici intr-una de inferioritate, raport care este bazat pe o catalogare injusta. Primii pasi in scoala de parinte sunt de fapt primii pasi in care invatam ce inseamna sa educam un copil. In cazuri foarte rare un parinte porneste pe acest drum avand la baza o pregatire robusta.

Majoritatea parintilor folosesc bagajul de cunostiinte dobandit in copilarie ca pe un manual de educarea copiilor, doar ca de aceasta data rolurile se schimba. Folosing acelasi manual de educare inseamna sa copiem greselile facute de parintii nostri si sa le transmitem mai departe copiilor. Este un sistem care se transmite de la o generatie la alta fara a avea un discernamant real. Motivul pentru care facem asta este pur si simplu ca nu avem o metoda alternativa la dispozitie. Singurele raspunsuri pe care le putem obtine, din bagajul nostru de cunostiinte, sunt cele pe care le-am trait. Pe de alta parte educatia primita de copilul acum ajuns adult este filtrata prin lentila cu care a inteles experienta copilariei si nu prin ochii parintilor lor. Acest fapt intr0duce o marja de eroare.

Transmiterea educatiei pe care am primit-o in copilarie nu este una fidela, ci filtrata de propria capacitate de asimilare si de rememorare a conceptelor. Mama mea era in permanenta focalizata pe aspecte organizatorice si de realizare a componentelor vietii cotidiene, punea cap la cap cele mai mici detalii cu scopul de a face functional un ansamblu mai mare. Dupa ce venea de la job, isi consuma intreaga energie pe asigurarea continuitatii calitatii vietii in aspectele pragmatice cotidiene, necesare unui mod de viata de calitate. Avea o minte de inginer german, nu scapa un detaliu care sa nu fie administrat corespunzator. Era experta in logistica unei familii. In termenii lui Gary Chapman modalitatea prin care isi exprima dragostea fata de familie era cea a serviciilor, oferea dragoste prin tot ce facea. Se preocupa ca toate angrenajele vietii sa fie active si in stare buna. Stia extrem de bine sa faca acest lucru. In traditia familiei ei aceasta modalitate de exprimare a afectiunii era cea mai importanta. Bunicii, cat si parintii mei s-au format in perioada celor doua razboaie. Acest episod dramatic al istoriei noastre cerea o focalizare expresa asupra aspectelor de acest fel. Perioada imediat urmatoarea venirii comunistilor la guvernare a condus tara intr-o alta criza, in care logistica familiei trebuia sa ocupe un loc important, de asemenea.

La varsta copilariei aceste aspecte scapa din vedere, aparent nu exprima foarte multe. Acest limbaj de comunicare afectiva cere o maturitate in gandire, pe care,  un copil nu o are. Un copil nu este un bun receptor al acestui tip de dragoste, considera ca aceste aspecte sunt evidente pentru ca nu a experimentat lipsa. Dupa ce mama s-a alaturat tatalui meu, in urma cu cativa ani, episoadele copilariei s-au derulat incontinuu in minte, secventa dupa secventa, aproape obsedant. A fost o perioada puternica de introspectie in care am realizat foarte bine comoara pe care mi-au lasat-o parintii. A fost de fapt perioada in care am primit cea mai mare zestre pe care mi-au oferit-o parintii. Nu cred ca era posibil sa imi lase niste valori mai mari decat o educatie si un model autentic de viata. Lucrurile materiale isi pierd valoarea, dar cele spirituale raman pentru eternitate. A fost o perioada in care am analizat bit cu bit, frame cu frame limbajele afective prin care parintii mei comunicau cu mine. Am regasit toate cele cinci limbaje de care vorbeste Gary Chapman, fiecare frumos aranjat, cu o pozitie bine gandita in tabloul de familie.

In cazul parintilor mei, educatia de calitate a fost o stafeta predata de la o generatie la alta. Valorile morale au ocupat un loc important in viata generatiilor apuse, lucru care a usurat procesul regandirii modului de educare a copiilor, datorita materiei prime de calitate. Lucrurile, in schimb, nu stau asa in toate situatiile, de acea efortul de autoeducare al parintilor in rolul de educator este mult mai dificil.

Rolul de parinte este unul in care acestia descopera ce inseamna sa fii copil, trebuie sa reintre in lumea pe care au parasit-o cu multi ani in urma. Trebuie sa isi reaminteasca ce inseamna sa vezi lumea prin ochii copiilor. Imi amintesc de momentele in care se faceau inscrierile pentru clasa I. Procedura era diferita de cea existenta in prezent, nu exista comunicarea electronica, informatia nu putea fi gasita pe internet, nu putea fi accesata pe tablete, telefoane mobile, computere. Invatatoarele se plimbau de la casa la casa, de la apartament la apartament pentru a completa listele de potentiali candidati.  Noi, copii, nu vedeam cu ochi buni initiativa. Prea putini dintre noi zburdau de bucurie la auzirea pasilor invatatoarelor. Senzatia care ma incerca era una de invazie, o incercare de distrugere a universului personal. Imi amintesc ce emotii, ce idei imi dominau mintea in acea perioada. Retraind tabloul acelor clipe reusesc sa inteleg trairile, gandurile care pot strabate mintea unui copil. Doar astfel putem sa le explicam micutilor, sa ii ghidam prin labirintul momentelor efervescente din viata lor, pornind de la caramizile care compun lumea lor.

Mergand pas cu pas alaturi de ei vom reusi sa inaintam, sa dezvoltam universul lor, dar totodata si pe al nostru. Orice incercare de fortare poate fi privita ca o depasire a limitelor cadrului normal. Manipularea prin abuzuri fizice si emotionale este perceputa la fel cum noi le percepem cand suntem expusi la constrangeri rau voitoare sau pe a caror sens nu il intelegem. Abuzurile creaza un disconfort care poate varia pe un interval destul de mare de la componenta emotionala la cea sociala. Cum noi ca adulti nu consideram excesele ca pe niste masuri juste, corective, care urmaresc binele nostru, la fel copii nu se dezvolta prin comenzile aride dublate de constrangeri fizice si emotionale. Executia comenzilor o fac fortat fara sa fie insotite de o evolutie, dimpotriva universul lor incepe sa se naruie, emotiile negative incep sa isi faca loc. Singurele parghii interioare care sustin si motiveaza starile psihice care determina executia comenzilor sunt de factura negativa. Comenzile insotite de constrangeri fizice si emotionale cladesc structuri negative in sufletul micutilor.  Astfel menicanismul psihic incepe sa se dezvolte in jurul starilor defavorabile, complexele incep sa isi faca loc, se dezvolta mecanismele de refulare care sa le permita degajarea incordarii interioare. Putem astfel ruina fapturile lor firave, prin lipsa de constientizare a acestor fenomene. Complexele, frustrarile, imagine de sine necorepunzatoare isi are radacinile intr-o educatie gresita.

Un element important al comunicarii este dat de limbajele prin care acesta se realizeaza. Chapman defineste cinci repere importante – cuvintele de incurajare, timpul de calitate petrecut impreuna, semnificatia cadourilor, serviciile si contactul fizic. Acesti pivoti de comunicare sunt valabili atat la adulti, cat si la copii. Aceste componente au o semnificatie intrinseca, si stau la baza intregului nostru sistem de relationare, in mod apriori.

O lectie important si nu tocmai una simpla este intelegerea acestora, recunoastere lor la membrii familiei si intelegerea tiparului fundamental de comunicare a fiecaruia dintre ei. Copii nu sunt ilogici cum avem impresia, ci nu pot exprima faptul ca multe dintre lucrurile pe care le comunicam nu au sens in lumea lor. Incapacitatea noastra de a-i intelege face ca acestia sa para incoerenti. Cu cat vom insista mai mult asupra intelegerii lor(si nu a manipularii) vom descoperi frumusetea simbolurilor lumii din care ei fac parte. Lucrurile care pentru noi nu au o semnificatie, pentru ei reprezinta un intreg univers.

De cate ori am stat nedumeriti sa ne uitam la copii cum pot privi, atinge o jucarie banala. Ne facem impresia ca sunt rudimentari, in schimb acele lucruri sunt pline de semnificatie pentru ei. De cat timp nu ati luat o masinuta sa va atintiti privirea asupra ei minute intregi, sa ii descoperiti fiecare componenta, sa savurati fiecare senzatie pe care v-o transmite? De cat timp nu ati cumparat o jucarie de la magazin si sa va propuneti sa ii descoperiti mirajul? De cat timp nu ati simtit nevoia sa intrati in raionul de jucarii din mall si sa va uitati cu pasiune la noile exponate? De cat timp nu v-ati gandit cum sa economisiti pentru ca sa va luati niste jucarii pe care sa le folositi voi, personal? Raspunsurile la aceste intrebari va vor oferi un indicator in lumina caruia puteti sa va apreciati (in)capacitatea de a relationa cu copii vostri. Nu suntem calificati ca educatori ai copiilor nostri, ci invatam de la copii cum sa fim copii si ei invata de la noi cum sa devina adulti. Cum ii invatati pe micuti sa devina adulti, asa va invata cum sa deveniti copii.

Gary Chapman face o scurta prezentare a limbajelor de comunicare cu copii, pe care o recomand tuturor parintilor si viitorilor parinti.