Intre educatia si manipulare

Violenta impotriva copiilor are la baza o comunicare lacunara, in care cele doua parti impartasesc viziuni diferite si nu gasesc un numitor comun. Nu exista o punte de legatura intre cele doua lumi, astfel parintele a uitat complet trairile pe care le-a avut ca si copil, s-a rupt complet de universul trecutului, a uitat multele episoade in care incerca sa descopere lumea inconjuratoare, pe sine insusi, sa-si defineasca relatiile cu cei din jur. A uitat ce inseamna sa fii copil, ce inseamna sa nu intelegi ce vor parintii, profesorii de la tine, ce inseamna sa vezi ca nici unul nu vorbesc pe limbajul tau.

1. Legatura cu propriul trecut

Ruptura  cu propriul trecut ne determina sa privim lucrurile din alta perspectiva, din cea a omului matur trecut prin tensiunile vietii, prin nereusite, prin respingeri. Lectiile vietii si-au pus amprenta prin durere, lipsuri si frustrari. S-a creat un cadru de manifestarea al vietii, al carui proces am uitat. S-au automatizat trasaturile comportamentale, dar schela care a dus la formarea acestora a disparut.

Materia prima, parghiile pe care le are la indemana un copil sunt rudimentare, iar viata este plina de bariere si surprize neasteptate.  Incercarea de a crea punti de legatura intre cele doua lumi, cea plina de fantezie si necunoastere a copiilor si cea plina de tensiuni, frustrari si nereusite a adultului, cu o investitie minima, este soldata, de cele mai multe ori, esecului. Copii pot intelege limbajul specific universului lor, restul sunt mesaje indescifrabile. 

Procesul de formare al unui parinte nu este unul simplu. Necesita reinvatarea ambientului celor mici, reintrarea in lumea lor, plina de necunoastere, de fantezie, de naivitate. Este un efort care solicita foarte mult capacitatea unui adult este o scoala dificila care cere timp, inteligenta, resurse si in special determinare. Putem educa un copil doar atunci cand intelegem cele doua lumi, a lui si a noastra altfel tot ce incercam sa ii comunicam se adreseaza unui univers pe care el nu il cunoaste. Orice fortare a capacitatii lui de intelegere este o lectie neinvatata, este sursa unei frustrari, este un motiv ce il va determina in viitor sa actioneze autoritar, punandu-l intr-o pozitie de sah-mat pe cel inferior. De fapt a educa inseamna a crea un canal de comunicare intre cele doua lumi, permitand copiilor sa vada dincolo, in termenii pe care ei ii pot intelege.

Copii au o curiozitate nemarginita, o dorinta de a exploata tot ce ii inconjoara, vor sa afle tainele vietii. Descoperirea lumii inconjuratoare este un proces empiric in care invata atingand limitele fiecarui lucru. Adultul, devenit parinte, in schimb a depasit aceste etape si, in cele mai multe cazuri, priveste cu superioritate la perioadele de naivitate in care incerca sa solutioneze lucruri marunte.

2. Lucruri pe care le facem datorita pozitiei de superioritate

Va propun sa ne imaginam un scenariu care ne va permite sa intelegem faptul ca sentimentul de superioritate sociala, fizica, financiara ne permite sa actionam intr-un anume mod. Cum am proceda in cazul in care copilul nu s-ar afla intr-o pozitie de inferioritate fizica si nici financiara, ar avea independenta necesara sa fie pe o treapta de egalitate cu noi? Sa ne imaginam ca pedepsim fizic pe cineva care are o forta egala cu a noastra, sa urechem, sa palmuim, sa batem pe cineva de statura noastra.  Care este prima senzatie, primul gand care ne trece prin minte? Cu siguranta sentimentul ar fi foarte ciudat. Tocmai acest lucru indica faptul ca adoptam un comportament bazat pe un raport de superioritate, prin intermediul caruia transmitem mesaje folosind parghiile acestui statut si nu cele specifice capacitatii de intelegere a copilului.

Este interesant de observat raportul dintre reactiile copilului la actiunile noastre si asteptarile noastre. Planul pe care ni-l proiectam in minte legat de actiunile noastre bazate pe superioritate este complet diferit de ce intelege un copil. Ne imaginam ca actiunile noastre sunt justificate, corectoare, adaptative vietii de adult. Trebuie sa tinem cont de faptul ca pana la o anumita varsta copilul nu are definit dictionarul de valori, astfel ca nu intelege de ce un anume lucru este gresit si altul este corect. Binele si raul sunt atat factori apriori cat si aposteriori, astfel multe dintre normativele sociale existente nu pot fi intuite de copil, pentru el acestea sunt necunoscute.

Probabil una dintre cele mai bune analogii in implementarea notiunilor in mintea copilului este cea cu a unei table pe care scriem si desenam. Fiecare notiune pe care o scriem trebuie sa fie clara atat din punctul nostru de vedere cat sa se raporteze la nivelul de asimilare al copilului.

Una dintre probleme de baza ale comunicarii cu copii tine de gradul in care ne intelegem noi pe noi insine. Daca consideram ca suntem o masina care preia comenzi, daca este constransa sufiecient, atunci vom proiecta acelasi nivel de educatie si aceleasi metodologii asupra copilului. Din pacate marea masa a populatiei se afla intr-o stare lacunara de intelegere de sine, astfel ca actioneaza asupra copiilor folosind aceleasi instrumente.

Constrangerea este o metoda negativa de determinare a actiunilor. Societatea in care traim foloseste doar acest tip de mecanisme, astfel ca parintele procedeaza cu copii in aceiasi maniera, preluand in mod automat greselile sistemului social. Constrangerea este o modalitate de a obliga pe cineva sa procedeze intr-un anume fel, fara se furnizeze informatii legat de motivatie. Sigur, motivatia de felul “trebuie facut asa pentru ca asa este bine” nu este o motivatie, ci tot o fraza specifica jargonului manipulativ.

Dumnezeu ne-a creat niste fiinte extrem de complexe, nu niste automate de executat comenzi, astfel ca exista o rezistenta naturala la stimuli care patrund pe alte canale decat cele ale intelegerii cognitive si emotionale. Motivatia trebuie adaptata la nivelul de intelegere al fiecaruia, iar la copii aceasta necesita o intelegere foarte buna a universului acestora. Nu este suficient ca cineva sa creasca cativa copii ca sa se declare expert al educatiei copilului, ci trebuie sa dea dovada ca intelege copilul, nu doar ca il controleaza ca prin telecomanda(remote controling).

3. Educatie de tip telecomanda

Societatea moderna ne-a format astfel incat sa obtinem orice prin intermediul executarii unor comenzi. Ca sa utilizam un calculator avem nevoie de o tastatura si mouse. Telefoanele smart reactioneaza la cateva clickuri pe touch-screen. Televizoarele executa comenzile prin simpla apasare a unor butoane de pe telecomanda. Masina executa comenzile noastre folosind controalele de bord, schimbatorul de viteza si volanul. Centrala de incalzire produce caldura prin simpla apasare a unor butoane. Toate astea ne-au format o deprinderea nociva in care ne imaginam in permanenta ca suntem la un pupitru de comanda, iar tot ce ne inconjoara sunt doar niste butoane. Inconstient aplicam aceiasi procedura asupra copiilor, ei devin astfel niste gadgeturi care raspund unor comenzi. “Nu fa aia”, “nu fa cealalata”, “culca-te ca e tarziu”, “fa-ti lectiile”, etc. Astfel copilul intelege ca este unealta unor parinti incompetenti sa comunice corespunzator. Educatia de tip telecomanda da rezultate de moment, astfel ca ne satisface egoul personal, dar creaza monstri care vor cauta doar sa iasa de sub autoritatea noastra, sa iasa din raza de actiune a telecomenzii.

4. Efectele negative ale educatie de tip telecomanda

Daca noi ca si adulti ne-am format un ritm in care sa raspundem unor comenzi ale celor din jur, asta nu inseamna ca o facem din convingere, nu inseamna ca suntem lipsiti de frustrari, nu inseamna ca nu suferim de stress, de depresie, etc. Mecanismele sociale de control prin constrangere genereaza un pachet foarte mare de frustrari personale, care odata ce se adancesc, ne distrug pana si sanatatea. Este recunoscut faptul ca sterssul reduce capacitatea imunitara, fapt care duce la aparitia diverselor boli. Pe de alta parte depresia va fi unul dintre cauzele majore ale mortalitatii, in 2020, estimeaza prof. dr. Doina Cosman.

Inteligenta emotionala reprezinta una din cheile echilibrarii individului, a viitorului adult. Din pacate este prea putin inteleasa, marginalizata. Starile emotionale sunt considerate aleatoare si lipsite de importanta, in schimb ele sunt niste indicatori importanti de stare a psihicului care nu trebuie ignorati. Majoritatea dezechilibrelor de acest fel isi au originea in educatie, in modul in care am fost invatati sa ne raportam la noi insine. Sa ne raportam la sine doar ca la niste roboti care primesc comenzi externe este o paradigma complet gresita.

Parintii care se raporteaza la copii, in majoritatea timpului, ca la niste masini care trebuie sa le execute comenzile, risca sa li se perceapa mesajul gresit, de cele mai multe ori, chiar si bunele intentii sunt preluate cu o semantica negativa. Bataia si corectiile fizice sunt percepute cu o semantica complet diferita. Voi aminti mai jos cateva dintre mesajele pe care le transmite agresiunea fizica(*).

a)  indica faptul ca cel puternic are intotdeauna dreptate.

b) transmite informatia ca cei mari au dreptul si trebuie intotdeauna sa ii loveasca pe cei mai mici, pe cei inferiori. Astfel ca un copil educat prin agresiune fizica va considera normal sa procedeze similar la randul lor, fara sa inteleaga de unde le provine acest reflex. Unii chiar incearca sa demonstreze prin referinte teologice ca lucrurile stau asa, dar acest tip de retorica nu este altceva decat o incercare de justificare a propriilor reflexe inadecvate.

c) demonsteaza ca violenta este o solutie care intotdeauna functioneaza, astfel ca copii(viitorii adulti) vor percepe faptul ca daca isi epuizeaza pachetul de metode de convingere mai ramane una, violenta.

d) agresiunea fizica distruge relatia cu copii, chiar daca multi considera ca lucrurile nu stau asa, experientele arata contrarul

e) agresiunea poate afecta performanta la scoala

f) duce la pierderea respectului fata de adult

g) obliga copilul sa caute modalitati de evitare a pedepselor, astfel ca minciuna este o metoda lesne care functioneaza.

5. Educarea parintelui este la fel de importanta ca educarea copilului

Un parinte, dupa ce calca pragul noului rol in familie, trebuie (auto)educat sa inteleaga universul copiilor, limbajele prin care acesti micuti comunica. Lipsa unei infrastructuri cognitive dezvoltate face ca acestia sa comunice intr-un mod foarte rudimentar. De cele mai multe ori acest tip de comunicare este interpretat de parinti ca iritant – “iar plange, du-te si vezi ce are iar”, “ti-am dat sa mananci ce mai vrei acum”, etc.

Societatea contemporana ne fura timpul liber astfel ca petrecem foarte putin cu familia, cu copii, iar de cele mai multe ori timpul petrecut cu micutii poarta amprenta oboselii, stessului, a unei disponibilitati reduse de patrundere in lumea lor. Copii au nevoie sa intri in lumea lor, sa sa o inveti, sa devii unul dintre personajele universului lor, de abia atunci incepi sa comunici cu ei. Am vazut foarte putini parinti capabili de a se implica si identifica la acest nivel cu copii. Una dintre cauzele principale este lipsa de cunostiinte, cei mai multi, desi au copii, nu stiu ce inseamna educatia, tocmai de acea folosesc instrumentele paradigmei de tip telecomanda. O alta cauza este data de faptul, ca desi stiu ca trebuie sa se integreze in lumea copiilor, nu stiu cum sa o faca si de cate ori incearca esueaza. O a treia cauza poate fi monotonia implicarii la acest nivel, pur si simplu adultul stie sa o faca, dar ii place sa imbrace doar rolul de adult.

Gary Chapman adapteaza teza lui initiala, a limbajelor iubirii, la copii. Recomand cu caldura insusirea celor cinci limbaje ale iubirii si astfel veti descoperi un alt nivel de comunicare cu copii.

Consider ca este imperios necesar ca un parinte sa stie comunica cu copii intr-o maniera corecta. Astfel ii introducem pe acesti micuti intr-o lume pe care nu o cunosc si ii putem feri de frustrarile, esecurile care fac parte din viata noastra. Agresiunea fizica, verbala, emotionala este o metoda de manipulare de tip telecomanda si nu este o metoda de educatie. Intrebarea este ce vrem sa obtinem masini care ne executa mofturile de moment, sau oameni care sa fie integrii. Educatia copiilor inseamna, in primul rand, autoeducatie, ori daca aceasta lipseste fiti siguri ca acei copii sufera de lipsa de educatie. O familie care isi educa copii cotrolandu-i ca pe un gadget de fapt abuzeaza de ei. Educatia inseamna empatie si nu satisfacerea egoului personal.