Stai ca-ti arat eu ci­ne-s!

Posted on Updated on


Aminteam in postarea anterioara de o atitudine care ne caracterizeaza, pe noi pe romani, si pe care Dorel Visan o reda intr-o maniera plastica, amuzanta, cu iz rural. Mentalitatea reactiva, careia ii suntem tributari, inglobeaza o serie de factori concurenti care participa la formarea spectrului reactiv. Invidia este unul dintre elementele de baza care genereaza acest tip de comportament.

Intr-o postare mai veche dezvoltam subiectul formarii tiparelor comportamentale, perioada cea mai semnificativa de asimilare a acestora, cat si planul din backend in care continua sa se manifeste acestea, pe intreaga perioada a vietii.

Tiparele comportamentale ale fiecaruia dintre noi ofera o radiografie fidela a cine suntem. In ciuda intelepciunii populare, transmisa pe cale culturala, comportamentul nostru este bine fixat, greu de modificat, si nu mai reprezinta un tabuu. Discutand cu multi oameni, de-alungul anilor, am observat cat de tributari suntem unei viziuni eronate asupra comporamentului nostru. De mici ne dezvoltam haotic, fara ca cineva sa ne explice cum functionam si cum suntem construiti. Mediul inconjurator, regulile sociale, stiinta, religia fac parte dintr-un bagaj urias de informatii care ne sunt injectate de societate, in schimb nimeni nu ne invata cine suntem, cum suntem alcatuiti in interior, care sunt parghiile comportamentale care ne definesc, cum pot fi ele schimbate.

De mic am fost atras de partile interioare ale jucariilor pe care le aveam, doream sa vad ce anume compune structura functionala a acestora, ce anume le face sa se miste. Sigur ca parintii mei nu erau incantati de acest tip de disectie, pentru ca vizualizarea componentelor interioare conducea, implicit, la sacrificarea obiectului. Pe scurt, aveam nevoie de altele. Tendinta de cunoastere care ma anima, si sacrificarea jucariilor demontate, m-a determinat sa invat sa le desfac in asa fel incat sa fiu capabil sa le readuc la starea functionala. Acesta a fost un pas pozitiv in satisfacerea dorintei mele de cunoastere.

Chiar si aceasta sete de cunoastere nu m-a ajuta sa ma cunosc pe mine insumi. Au trecut mult ani pana am descoperit tehnicile de introspectie si de auto-observare, ca sa pot avea o perspectiva mai obiectiva a ceea ce (si cine) sunt. Primii pasi au fost facuti tarziu, de abia in universitate, cand cursurile de psihologie si pedagogie mi-au dat scanteia de start. Imi amintesc ca eram pasionat de performanta in matematica si de parghiile care alcatuiesc mecanismul nostru de gandire. In ciuda faptului ca matematica este un lucru extern noua, in fond lucrurile nu stau chiar asa. Matematica si procesul de gandire matematic au loc in mintea noastra, exista un mecanism interior care genereaza procesele interne. Cand gandim avem impresia ca lucrurile sunt procesate undeva in exterior, in schimb totul are loc cu o jumatate de metru mai inspre noi, decat avem impresia, adica in spatele ochilor, in creier.

Cartea care m-a atras, in mod deosebit, timp de cativa ani a fost “Descoperirea in matematica, euristica rezolvarii problemelor” – George Polya. Desi era vorba de matematica, autorul se folosea de un principiu general al gandirii uname, acela de a aduce informatia la o forma inteligibila creierului nostru. Orice problema oricat de complexa ar fi, daca este bine prelucrata poate fi transformata in ceva, pe care creierul nostru o intelege. Acesta este punctul unde incepem sa gandim logic, pana acolo memoram doar concepte.

Dar sa revin la idea centrala, pentru ca nu despre matematica vroiam sa va vorbesc, adevarata cunoastere incepe cand ne indreptam privirile asupra ceea ce suntem, intr-o maniera obiectiva, practica. Nu este suficinet sa invatam teorii despre noi, pana nu vedem cum functionam. Stiu ca tendinta contemporana pune accentul doar pe asimilarea unui volum cat mai mare de informatie, fara sa il trecem prin structurile de prelucrare, dar aceasta tendinta este artificiala, ne transforma in hard-drive-uri fara ca sa stim ce avem acolo. Multi, in virtutea trendului, memoreaza, dar nu proceseaza informatia, nu o trec prin filtrele gandirii, nu ajung sa opereze cu acele concepte. Devin astfel niste masini de redat informatie, chiar daca nu constientizeaza ei redau ce altii au gandit, transmit aceleasi erori pe care altii le-au creat.

Tiparele comportamentale sunt niste structuri care ne permit sa functionam in anumiti termeni, algoritmi bine definiti. De exemplu cand vedem o bicicleta, simtim un instinct nativ de a o incaleca si de a ne deplasa cu ea. Nu avem nevoie sa reinvatam de fiecare data cum sa facem acel lucru. Odata de programul de condus bicicleta a fost asimilat, el ramane acolo ca o informatie activa care ne coordoneaza comportamentul. Cititul se dezvolta in primii ani de scoala si ramane acolo ca program activ care ne permite, pe toata durata vietii, sa ne folosim de acest mecanism de preluare a informatiei. Chiar si orgoliul este tot un program care odata asimilat poate fi activat automat si ne confera un anumit tip de comportament social. Orgoliul nu il invatam explicit, ca mersul pe bicicleta, ci il preluam in mod automat din mediul social, dupa care il folosim ca raspuns la anumite scenarii. Ma voi opri doar la componenta a-posteriori, fara sa detaliez structura a-priori a mecanismului de gandire.

Invidia este un tipar comportamental, un algoritm, care ne pozitioneaza, in raport cu mediul extern, intr-un raport nefavorabil. Vecinul meu are o masina mai frumoasa decat a mea, informatie la care eu, in mod automat, incep sa nutresc niste sentimente amestecate, care produc un uragan de ganduri negative. Scenariul este simplu – “el are, eu nu am si asta nu este o situatie cinstita”. De cate ori nu ne lasam purtati de o astfel de furtuna de ganduri care ne arunca in depresii. Pierdem contactul cu tot ceea ce am realizat, sunt aduse la suprafata doar nerealizarile inregistrate pe parcursul vietii. Ba ne mai vin in minte si “profetiile” prietenilor “stiam eu ca din tine nu va iesi nimic bun, semeni cu tactu’ si cu mata’ “. Pierdem din vedere toate faptele bune pe care le-am facut, toate realizarile, mici sau mari premergatoare, devenim un aspirator de nemultumiri.

Invidia este un mecanism care se foloseste de scenariile negative de viata, ne schimba perspectiva si ne face victima unui val urias de autoreprosuri. Senzatia este neplacuta, ne dezechilibram complet in astfel de momente, dar am fost invatati de mici sa ne echilibram folosind strategii exterioare, moment in care actionam sub impulsul “stai ca-ti arat eu ci­ne-s!”. Si incepem sa generam un val de proiecte prin care sa demonstram celor din jur ce pot eu, ce masina o sa imi iau, ce casa o sa imi cumpar, ce academician o sa devin eu. Acest tip de gandire ne pune intr-un direct conflict imaginar cu cei din jur. Incepem, inconstienti, sa ne facem o multime de planuri sa aratam noi de ce suntem in stare. Problema se agraveaza foarte mult cand incepem sa nutrim o gandire negativa de eliminarea competitorului pe care nu il putem invinge. Astfel ne apucam sa ne santajam colegii, sa recurgem la cele mai negative planuri, intram chiar in competitie directa cu partenerul de viata, dupa care incercam sa ii demonstram cat de lipsit de calitati este, asta in idea de a-l cobora sub nivelul nostru.

Invidia actioneaza pe doua planuri mari, cel al competitiei imaginare externe, care trebuie castigata cu orice pret, prin orice metoda, si cel intern in care ne percepem doar prin prisma neajunsurilor. Este o lupta pe doua flancuri care ne consuma viata. Este in fond o componenta a reactivitatii. Suntem puternic caracterizati, ca natiune, de invidie “sa moara capra vecinului”.

Cand vom intelege ca nu capra vecinului este tinta noastra fundamentala, ca suntem capabili sa facem o multume de lucruri bune, vom face pasul spre proactivitate. Pana atunci ne vom zvarcoli intr-o supa tulbure a valorilor autohtone, perpetuate prin traditia culturala romaneasca.

Dar tot nu ma las pana nu-i omor capra…ii arat eu cine’s!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s