Clasificarea si generalizarea ca traume sociale

Era tehnologica ne-a oferit un confort sporit datorita automatizarii celor mai multe activitati cotidiene, cu care inaintasii nostri se confruntau. Tehnologia a condus la cresterea radicala a volumului de munca realizat, in unitatea de timp, si a fortei cu care se proceseaza materia prima. Daca in urma cu mai bine de 150 de ani forta de prelucrare nu depasea, in cele mai multe cazuri, potentialul fizic al individului, azi putem discuta de zeci si sute de cai putere concentrati in dispozitivele tehnologice pe care le manevreaza o singura persoana. Ca sa exemplificam, ne putem gandi simplu la capacitatea de escavare a unui buldozer de mare capacitate raportat la potentialul fizic de lucru al unei singure persoane.

Evolutia si infiltrarea tehnologiei in viata cotidiana, a dus, totodata, la cresterea volumului de informatie la care suntem supusi zilnic. Adaptarea la cerintele zilnice ne obliga sa asimilam si interpretam, intr-un interval scurt de timp, un volum de 5-10 ori mai mare de informatie, decat aveau nevoie inaintasii nostri. Acest fenomen ne impinge la marirea performantei individuale de procesare a informatiei in unitatea de timp. Desigur ca performantele personale nu difera prea mult intre noi si inaintasii nostri, fapt care determina gasirea unor solutii de compromis.

Cele mai plauzibile mecanisme de care se face uz sunt cele al clasificarii si generalizarii. Observarea unor trasaturi comune, ale unei multimi de obiecte, indivizi, activitati, duce la construirea si caracterizarea elementului reprezentativ, urmat de analiza catorva trasaturi ale sale. Odata ce aceasta etapa a fost parcursa, etichetam toate obiectele acelei clase in functie de elementul reprezentativ, astfel toate elementele categoriei respective cad sub indicenta acelei judecati. Sa luam un exemplu concret si sa vedem care sunt erorile logice care pot aparea.

In ultima vreme observ tot mai des exteriorizari ale conflictului dintre reprezentatii domeniului uman si cel real, astfel ca nu de putine ori absolventii de litere acuza absolventii celorlante domenii ca sunt incapabili sa scrie corect, sa se exprime elegant. Acestia, la randul lor, ii acuza pe ceilalti de incapacitate de analiza logica si de formare a unei succesiuni coerente de concluzii valide. Care este realitatea? Acuzatiile reciproce sunt rationamente lipsite de profunzime, iar cei care le fac se autocaracterizeaza in defavoarea lor. Cum se formeaza aceste judecati si care este fundamentul real al lor? Exista o doza de adevar in ambele categorii de argumente, atat a celor formulate de absolventii de litere, cat si a celorlalti. Nu de putine ori m-am convins de veridicitatea acestor afirmatii. Cu toate acestea etichetarea de acest fel este logic nefondata, pentru ca se comit niste greseli in procesul de gandire. In primul rand acumularea catorva exemple care constituie suport pentru emiterea unei ipoteze nu este in masura sa permita formularea unei concluzii generale. Este suficient sa existe un singur contra exemplu si regula este invalidata. Singurele judecati care se pot emite sunt de natura statistica, procentuala. O formulare mai corecta inlocuieste formula generala cu estimarea procentuala. In fiecare din cele doua categorii, atat ale absolventilor de litere cat si ale celor de domeniu real, trasaturile precizate au un grad de raspandire, dar nicidecum nu se poate vorbi de majoritate si nici de valoarea procentuala absoluta de 100%. Astfel ca cei din domeniu uman nu ii pot acuza pe cei din domeniul real fara sa cada sub incidenta superficialitatii si a relei vointe. Fenomenul este ambivalent.

Greseala de baza in emiterea unor astfel de judecati este ca se porneste de la un exemplar reprezentativ al unei clase, se caracterizeaza pe baza unor trasaturi dupa care se generalizeaza concluzia la intreaga categorie. Alegerea unui exemplar reprezentativ este relativa, nu putem integra un individ, in mod absolut, intr-o categorie. “Toti ateii au o viziune reala asupra vietii, iar toti credinciosii sunt naivi”. Punerea semnului de egalitate intre viziune corecta asupra vietii si ateism este improbabila. Daca admitem ca toti credinciosii sunt naivi, fara exceptii, atunci daca o singura data un ateu flirteaza cu viziunea unei vieti traite prin credinta, acesta devine naiv, ori daca un candidat al unei categorii cade sub incidenta unei judecati, prin generalizare, toti devin naivi. Observati relativitatea acestui lant de rationamente logice. Procedeul de caracterizare al unei clase prin analiza elementului reprezentativ este o chestiune extrem de migaloasa si in general nu functioneaza. Un procent consistent din randul ateilor s-au transpus in ipostaza de credincios, cel putin odata in viata. Fenomenul este valabil si reciproc.

Solutia de iesire din acest cerc vicios il reprezinta personalizarea, adica colectarea a cat mai multe detalii specificile ale individului, obiectului, activitatii dupa care se poate emite o ratiune cu un grad de valabilitate mai mare. In general, obiectele simple au sanse mai bune de a fi clasificate pe baza principiului caracterizarii elementului celui mai reprezentativ si generalizarea functioneaza mai bine, in schimb la persoane lucrurile sunt diferite. Odata cu cresterea complexitatii elementelor analizate este tot mai greu sa clasifici o categorie prin elementul cel mai reprezentativ. Ca sa ne intoarcem la indivizi, trebuie sa tinem cont de faptul ca acestia evolueaza, suntem intr-un proces continuu de formare si reformare, astfel concluziile stabilite cu ceva vreme in urma pot sa nu mai fie de actualitate.

Un alt aspect interesant este calificarea unor oameni pe baza inteligentei. Este foarte simplu sa catalogam pe cineva prost sau destept in functie de gradul de competenta matematic. Majoritatea testelor de IQ au la baza exercitii de matematica si de logica avansata. Cu toate astea specialistii au ajuns la concluzia ca relevanta acestor rezultate este partiala. Un geniu in poezie nu poate fi caracterizat la finalul unui test complex de masurarea IQ-ului acatuit din exercitii de matematica. La fel cum un parinte cu aptitudini deosebite de familist nu poate fi catalogat pe baza capacitatii sale de stapanire a regulilor gramaticale ale limbii romane. Fiecare din noi este inzestrat cu un set de calitati care de putine ori au ca numitor comun performanta in scrierea de poezii sau in rezolvarea de exercitii complexe de matematica. Este foarte posibil ca un expert in matematica sa nu aiba empatia dezvoltata decat intr-un procent nesemnificativ, in schimb aceasta este esentiala functionarii in structura unei familii. Societatea prioritizeaza anumite calitati individuale in defavoarea altora, dar scara de valori este relativa si nu are o baza riguros elaborata. De ce un muzician sa fie considerat pe o pozitie superioara, in societate, comparativ cu un foarte bun familist, cand muzicianul adus in discutie are o viata de familie dezastruoasa? Daca valorile sociale s-ar modifica, rolurile ar fi automat inversate, iar muzicianul ar avea un rating de nivel inferior familistului. Perspectiva specialistilor in psihologie s-a extins, il ultima vreme, astfel se considera ca factorul de inteligenta este relativ la o anumita trasatura. Gradul de inteligenta nu este un factor general, ci este relativ la o anume trasatura a individului. Coeficientul de inteligenta al unui psiholog nu poate fi cuatificat prin rezultatele testelor care au la baza exercitii matematice, cum nici inteligenta unui matematician nu poate fi cuatificata prin capacitatea sa de a se exprima frumos. Exista cu siguranta indivizi a caror inteligenta este prezenta in mai multe sectoare ale vietii, in schimb asta nu califica/descalifica pe altii.

Reflexul societatii de a crea clasificari, si de a cataloga indivizii pe baza atributelor relevante, ale celui mai reprezentativ element al categoriei, este o cauza importanta a conflictelor umane. Ar fi foarte util sa acordam mai multa atentie individului, ca entitate, si sa renuntam la clasificari si la generalizari nefondate. Cream conflicte inutile prin rautate si superficialitate, fapt care duce doar la dezbinare, iar acesta este un fenomen de tip bumerang care mai devreme sau mai tarziu ne va lovi si pe noi, chiar daca ne consideram puternici pe pozitie si inzestrati din nastere.