Mood-driven society

Posted on Updated on


Societatea contemporana, ajunsa la apogeul evolutiei tehnologice a devenit dependenta de impulsurile personale interioare. Una dintre problemele fundamentale pe care le ridica acest fenomen este incoerenta decizionala, actiunile individului se afla sub bombardamentul aleator al unor stari inconsistente care nu converg unui obiectiv comun. Voi incerca, in continuare, sa creionez cateva aspecte definitorii ale cadrului prezent, a individului secolului XXI aflat intr-un context digital.

Digitalizarea mediului in care convietuim a condus la cresterea considerabila a volumului de informatie pe care trebuie sa il asimilam si procesam fiecare din noi. Facturile pe care trebuie sa le platesti se vor achita, in curand, doar de la terminalele dispozitivelor electronice. Shoppingul online este o practica foarte dezvoltata in tarile occidentale, dar in curand vom face si noi saltul respectiv. Efortul unei activitati de o luna, la locul de munca, se materializeaza printr-un email care isi confirma faptul ca “ti-au intrat banii in cont”, adica banii virtuali, cu care iti poti achita(in mod virtual) cumparaturile din magazine. In tarile dezvoltate, aproape peste tot, cumparaturile se achita cu cardul, indiferent de valoarea cosului, chiar si o banala cafea cumparata la MacDonalds sau Starbucks. Inca la noi exista posibilitatea si satisfactia de a purta in buzunar bancnotele autohtone si nu numai, dar in scurta vreme venitul lunar va fi doar unul virtual, pe card.

Conectarea la un sistem digital a intregii activitati creaza un stress chiar si oamenilor a caror profesie este IT-ul. Am intrat recent intr-un magazin de telefonie mobila, dintr-un mall, obisnuit fiind cu atmosfera dinamica de la magazinele mai mici de acelasi fel, in care esti intampinat de personalul specializat, amabil, comunicativ, care iti simplifica radical toate operatiunile. Atmosfera din acest shop era specifica unui cabinet stomatologic in care, clientii(pacientii) care erau “procesati” stateau de vorba cu operatorii de serviciu, ceilalti erau asezati pe diverse canapele comode in asteptarea momentului in care vor intra pe banda in speranta ca vor fi, in sfarsit, “procesati”.

Peisajul era unul extrem de static, care imi aminteste de interminabile cozi la paine si lapte din perioada pre-decembrista, cand oamenii stateau incolonati, imobilizati de o disciplina de fier a omului in nevoie, in asteptarea venirii intarziatului camionului cu lapte. M-a lovit imediat imaginea activitatii molcome, in care operatorii se miscau alene, asteptand dupa fiecare click pe calculator, ca acesta sa prelucreze greoi si lent informatia, ca in urmatoarele minute atat clientul cat si utilizatorul de calculator sa stea holbati intr-o atmosfera silentioasa, cordiala, morbida, dar de maxima incordare, ca pe ecran sa apara noua pagina de informatii.

Prima impresie a cozii este de deconectare de lumea exterioara si de reconectare cu lumea intima a gandurilor si emotiilor fiecaruia din noi. Parca automat, la vederea peisajului, am fost conectat la acea stare de liniste, dinaintatea “procesarii”. Totusi un gand imi comunica ca nu am foarte mult timp de pierdut in feeria mediului colorat. Ca sa urgentez schimbul de informatie si mobilizarea deciziilor de moment, am intrerupt activitatea unui operator, care “procesa” intens un client, holbandu-se la ecranul inert care de minute nu afisa inca informatia dorita,  si l-am intrebat “va rog sa imi spuneti la ce birou sa ma incadrez la coada ca sa imi platesc abonamentul?”.  Am presupus ca lentoarea miscarilor se datoreaza faptului ca clientii de pe “standul de procesare” isi analizeaza optiunile in vederea cumparatii unui telefon, lucru care dureaza jumatati de ora. Ma asteptam la o reactie amabila si rapida, ca in magazinele mai mici in care operatorii sunt amabili, dinamici si comunicativi. Orice reactie din partea duduiei care isi “procesa” intens clientul parea sa nu mai vina. Atunci am insistat politicos, sa primesc o informatie de ghidare in acel mediu de o liniste morbida, lipsit, aparent, de orice indicatori de ghidarea, in care parca fiecare astepta ora inchiderii shopului, ca sa se dea semnalul de plecare. A sosit si mult asteptata reactie, in care am fost rugat, cu o usoara mustrare ca a profesorului fata de elevul care isi motiveaza neinvatarea lectiei de lunecusul de afara care i-a prelungit considerabil drumul de la scoala – acasa. “Va rog sa va scoateti numar de ordine de la automatul de la usa!”, veni raspunsul operatoareai care se trudea sa se reintregreze in procesul intens de “procesare” a clientului de pe banda, deranjata fiind de impertinenta unuia care nu intelege regula casei. M-am conformat imediat, adresandu-i mii de multumiri pentru efortul considerabil pe care mi l-a oferit, mergand ca din pusca la automatul cu pricina, incercand oarecum sa recuperez lectia neinvatata la timp.

Supriza din nou, aparatul avea un ecran de tip “touch” (atinge si te va nebuni) si afisa un volum destul de mare de informatie care trebuia citita si insusita dintr-o aruncare de privire. “Daca doriti sa achitati abonamentul click aici”, “daca doriti sa incarcacati cartela neicarcata, click aici”, “daca doriti sa reincarcati cartela unui alt numar click aici”, “daca doriti sa …” si lista continua cu inca cateva zeci de optiuni de acelasi fel, care urma sa te directioneze spre ecrane secundare care aveau nevoie din nou de alegerea altei optiuni. In final, intr-un efort, ca la examen, am dat rapid cateva click-uri si am ajuns la etapa de generare a unui numar de ordine, care a aparut mare pe ecran de se putea vedea si de la magazinul de dupa colt. Am respirat usurat, vazandu-mi efortul adus la etapa finala. Aveam numarul 89, daca bine retin, iar in dreptul lui doua optiuni tiparire si trimitere de SMS. Am apasat tiparire ca nu stiam numarul de telefon pe de rost si nu vroiam sa mai stau sa butonez agenda acestuia. Spre dezamagirea mea nu s-a intamplat nimic, probabil ca ceva mai lipsea. Oare ce sa lipseasca? Sub impulsul momentului si a privirii oarecum mirate, a celor care asteptau sa intre pe banda sa fie procesati, ca nu stiam regula casei, am abandonat procedeul nelamurit fiind daca numarul 89 imi va aduce noroc sau nu, avand in vedere ca in acea atmosfera morbida de asteptarea masinii cu lapte, nimeni nu parea sa faca nimic, inafara de a privi atent miscarile lenese ale operatorilor procesatori.

Evolutia tehnologica presupune usurarea si cresterea vitezei de procesare a informatiei, nu invers. Din pacate unele companii nu inteleg ca o aparatura lenta, programe de calculator neoptimizate ingreuneaza doar munca, in loc sa o usureze. Obiectivul tehnologizarii este de a rezolva un numar foarte mare de situatii pe unitatea de timp, nu cresterea exponentiala a timpului de rezolvarea a unui caz. Pe de alta parte un aparat, ca cel de la usa, care emite numere de ordine, trebuie sa aiba doua trei butoate, mari, clare nu un meniu aglomerat care arata ca 5 ecrane de bancomat. Aici este problema celor care au proiectat acel dispozitiv, nu au luat in calcul nici macar o secunda perceptia omului grabit care vrea sa isi rezolve problema urgent. Personal as fi proiectat un dispozitiv cu ecran touch care sa aiba un singur buton, care sa genereze un numar de ordine si sa indice biroul, desi cred ca era mai eficient un panou digital, amplasat intr-o pozitie vizibila tuturor, care sa afiseze automat biroul care se va elibera. In plus ma asteptam ca un sistem atat de complex sa imi estimeze cat timp trebuie sa astept pana ajung sa fiu “capsat” pe banda rulanta a procesatorilor de serviciu. Operatiile efectuate de angajatii shopului nu erau de un grad ridicat de complexitate ca sa necesite personal specializat pe anumite operatii, ci erau operatii clasice pe care angajatii de la shopurile mai mici le efectueaza fiecare din ei.

Un al doilea aspect generator de stress este virtualizarea venitului rezultat din activitatea depusa de fiecare din noi la locul de munca. Traim intr-o lume tridimensionala(3D),  avem in noi dorinta de a poseda lucruri reale, de a ne vedea efortul lunar rasplatit cu ceva palpabil. Virtualizarea venitului intensifica dorinta de a materializa, in lucruri tangibile, efortul nostru lunar, fapt care face ca, la primirea salarului virtual, majoritatea din noi sa isi cheltuiasca o parte consistenta a salarului pe achizitionarea bunurilor mai mult sau mai putin esentiale. Cei care am trait in perioada dinaintea virtualizarii tin minte satisfactia de a vedea munca rasplatita cu acele bancnote pe care le priveai si le puneai cu grija in portmoneu. Acel teanc de hartii iti confereau un sentiment de siguranta, un element tangibil care iti dezvolta sentimentul de posesie. Virtualizarea banilor, cardurile care depind de banci ne leaga de un sistem care iti detine bunurile si stabileste un intreg protocol caruia trebuie sa te supui. Pe langa faptul ca fiecare din noi, muncim intens 160-200 ore pe luna, ne vedem ingradite bunurile de care dispunem de niste reguli modificabile de la o banca la alta. Desigur, cei mai multi vor spune ca abstractizez prea mult fenomenul de fond si ca lucrurile nu stau asa. Tocmai asta se doreste, adaptarea la un sistem care, pe de o parte te automatizeaza, pe de alta parte te deposedeaza de propriile venituri, iar cei care nu constientizeaza fenomenul, nu sunt altii decat cei care deja au fost inghititi de sistem.

Virtualizarea si stressul creat de necesitatea invatarii tehnologiei intr-un timp record, fara existenta unei proceduri de invatare bine definite, constitue factorii de baza ai stressului cotidian cu care ne confruntam fiecare din noi. Stressul are la baza nesiguranta si teama de a pierde lucruri importante, pentru care am muncit. Din punctul meu de vedere ritmul de virtualizare si digitalizare a vietii nostre ar trebui sa se desfasoare la cote mult mai lejere, astfel ca procesele industriale pot fi aduse la valori ridicate de performanta, dar viata omului de rand sa se desfasoare fara obligativitatea electronizarii vietii, fara obligativitatea implanturilor electronice(lucru care sunt intr-o etapa de implementare la nivel tehnologic), fara alte carduri si sisteme electronice care sa ne pune viata sub semnul nesigurantei, al temerii ca cineva te poate controla, manipula, talhari, in timp ce nu esti vigilent si capacitiv in tehnici de securitate, de firewalling, de antispying, etc.

Suntem contruiti sa traim intr-o lume reala, sa avem libertatea de a numara bancnotele de hartie in buzunar, de a mirosi iarba de pe camp, nu un wallpaper pe desktopul computerului, tabletei sau aspirinei electronice. Moderarea ritmului alert de impunere a electronizarii vietii cotidiene, ar restabili balanta comportamentala intr-un procent important, astfel ca haosul emotional, cu care ne confruntam cei mai multi dintre noi, ar reveni la valorile digerabile de psihicul nostru.

Trebuie sa evoluam in ritmul la care ne permite structura nostra, sa nu inlocuim pisica din casa cu un robotel pufos, floarea din vaza cu un gadget inteligent si mirositor, ceaiul de tei cu niste unde electromagnetice emanate de niste deviceuri care promit ca au acelasi efect, cu o comunicare reala intre membrii familiei si societatii, nu prin deformari emotionale si de perceptie induse de sistemele digitale existente.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s