Lipsa locurilor de muncă atrage după sine bătaia de joc. Omul devine o vită de povară. Când cade, este îmbrâncit la o parte și vine altul mai tânăr să-i ia locul.
Nimeni nu plânge după cel bolnav. Poate doar familia. O armată care nu-și ajută răniții e sortită pieirii. E situația multor oameni din România, pe care îi văd intrând în cabinet, cu stigmatul înfrângerii în ochi.
Oboseala e mai pronunțată la femei. Agârbiceanu nu a fost un scriitor mare, dar Fefeleaga a rămas nemuritoare. Femeia aceea slăbănoagă, care-și mâna calul, ajuns și el schelet.
The story of my belief 
Leave a Reply