Geometria politica a situatiei curente(2)

La finalul celui de-al doilea razboi mondial, Europa incheia un capitol terifiant marcat de cele doua conflicte armate. Resursele psihice, fizice si economice se situal la cote minime. Dupa campania de teroare a lui Hitler si a dorintei lui de purificare etinica si de dominare mondiala, resursele Germaniei se aflau la o cota critica, dar nu numai ale ei, ci si ale intregului continent. Tot acest peisaj forma un angrenaj favorabil intrarii pe scena a unei ordini. Rusia tocmai beneficia de resursele, cat si de strategia schimbarii peisajului European, lucru care s-a si pus in aplicare, nu printr-o implementare graduala, bazata pe adeziunea populatiei, ci prin forta, teroare, dictatura.

Comunismul s-a folosit de un mecanism psihologic bazat pe instrumente destul de rudimentare, chiar tribale construind o mentalitate care exista in noi si in ziua de azi, intr-un procent mai mult sau mai putin relevant. Chiar daca in perioada post decembrista, spre exemplu, securitatea nu si-a manifestat autoritatea dictatoriala la fel ca inainte, in mintea populatie istoria functiona la fel de vie ca inainte de ’89. Mentalitatea generala a romanilor functiona pe doua planuri, pe de o parte toti ne simteam liberi, dar in subconstientul nostru ne raportam la sistemul politic ca si perioada pre decembrista. Capacitatea de a ne decide prezentul si viitorul parca nu era in mainile nostre, ci in mainile structurii de conducere. Impulsul initial de a infleunta deciziile acestei structuri s-a soldat cu o confruntare extrem de dura, la venirea minerilor. Desigur, ar fi destul de naiv sa condamnam actiunile minerilor in sine, ei erau o masa de oameni a caror perspectiva de viata era extrem de modesta, fapt care a servit perfect intereselor sistemului. Acest eveniment a fost capabil sa coaguleze complet orice alta initiativa de confruntarea cu sistemul de la putere. Practic cartile erau jucate, noi depindeam totalmente de deciziile cabinetului politic, decizii care nu puteau fi negate sau contrabalansate in nici un fel de populatie. Odata stabilite regulile jocului, lucrurile au decurs in directia dorita de cei din sistemul politic. Anii care au urmat nu au facut decat sa sa adanceasca in mintea romanilor faptul ca oricat ne-am trudi lucrurile raman la latitudinea celor care au pus mana pe volanul Romaniei.

Anii ce au urmat au fost marcati de adancirea unei stari de depresie nationala, in care fiecare incercam sa ne gasim un loc de munca cat mai bun, constienti fiind ca cercul de influenta se restrange din ce in ce mai mult in defavoarea noastra.

Conflictele inter-etnice au fost o noua regula de joc adusa pe scena, o regula de care Ceausescu nu s-a folosit. Paradoxul este ca aceiasi natiune care traia in deplina armonie cu minoritatile etnice, brusc a intrat intr-o furtuna de conficte iscate peste noapte. Desigur ca prea putini au observat faptul ca o mare linistita nu are cum sa devina agitata singura. Au existat cativa exponenti care au construit acest val de nemultumiri artificiale, pe care mai apoi le-au intensificat la cote destul de critice. In fapt era doar o modalitate de manipulare specifica guvernului care a apus in decembrie ’89, dar cum spuneam o parghie nefolosita de Ceausescu. Foarte multi ani, acest instrument conflictual a dat roade, focalizand atentia natiunii spre nemultumirile interne, astfel ca lipsa de un progres real al tarii, asa cum il visasem fiecare in ’90, a devenit un element de background.

In ’90 Romania era perfect adaptata unui sistem fals, duplicitar, in care afirmatiile nu se intersecteaza cu faptele decat destul de rar. Comunismul a promovat faptul ca bunurile, tara in sine sunt ale intregii natiuni, in fapt grosul bugetului tarii si a confortului era doar in posesia cuplului dictatorial. Propaganda politica, promisiunile lipsite de fundament faptic, asa zisa bunastare a tarii, supraproductiile cincinale declarate contravineau flagrant cu situatia reala a tarii, cu nivelul precar de viata. Practic noi toti eram constienti ca Ceausescu este singurul beneficiar absolut a tot ce este in tara, noi eram doar negrii pe plantatia lor. Discrepanta dintre planul afirmat si cel real, faptic a creat in mentalitatea romanilor o gandire obisnuita sa creada ca intre vorbe si fapte trebuie sa existe o discrepanta. Chiar mai mult, daca cineva facea ceea ce afirma, in mintea celor mai multi se declansa un semnal de alarma ca ceva nu este ok. Aceasta diviziune intre vorbe si fapte, intre propaganda si realizari a fost un principiu preluat si exploatat la maxim de sistemul politic post decembrist. Singura diferenta era ca intre cele doua perioade de la granita episodului decembrist era ca acum puteam sa ne exprimam nemultumirile liber, fapt care ne crea iluzia libertatii.

Integrarea Romaniei in EU a deschis o poarta extrem de periculoasa, oamenii nemultumiti de situatia interna avand posibilitatea, fie ea chiar si limitata, de a calatori si lucra in tarile Europene. De ce o poarta periculoasa? Cei care si-au inceput o noua perioada profesionala in tarile dezvoltate au inceput sa simta o alta atmosfera in jurul lor, un sistemu politic solid, o legislatie clara(nu multi-interpretativa ca la noi, cameleonista), robusta, existenta unei sinergie intre fapte si vorbe. Climatul psihic fiind de o factura total diferita, oameni cu o incredere de sine puternica, oameni cu o viziune destul de clara asupra vietii, o libertate de exprimare diferita decat cea de la noi. Toti acesti factori au creat intrebari, dar au oferit si raspunsuri in mintea celor din diaspora.

Contrastul dintre Romania, sistemul politic intern si peisajul extern a dat posibilitatea celor din diaspora sa inteleaga clar unde este greseala si aceasta nu se afla in dreptul romanului de rand care muncea de dimineata pana seara degeaba, fiind platit cu o suma din care nu isi putea acoperi cheltuielile cotidiene. Cei din diapora nu erau singurii care au observat aceasta diferenta cromatica, ci a existat si patura lucida a natiunii, care realizau cum stau lucrurile.

Propaganda electorala de stanga s-a folosit de parghiile enumerate mai sus, fara sa tina cont de faptul ca era in proces de formare un nou tip de mentalitate care avea sa creioneze o renastere nationala. Sa speram ca ne vom gasi suficiente resurse sa dezvoltam o Romanie Europeana, o tara capabila sa isi ridice nivelul de viata la alte standarde. Dar, cu siguranta, exista inca multe variabile care au potential de deturnare a directiei. Practic nu sunt interesat de cine anume indica directia in care ne indreptam, important este ca aceasta sa fie convergenta cu sistemele performante din lumea dezvoltata. Romania are potential foarte buna, important este ca acesta sa fie materializat si directionat intr-un sens al dezvoltarii.