“L-am întîlnit pe Robin Williams cu ceva timp în urmă. Eram la Turul Franței și veneam amîndoi în urma caravanei, oprindu-ne, din loc în loc.

Așa au trecut, etapă de etapă, victoriile lui Lance, poate cinci, șapte sau cîte or fi fost, pentru că, oricum, nu mai contează, din moment ce i le-au luat.

Pe vremea aceea, ca și acum, probabil, se drogau toți. Îi simțeai după cum urcau pantele. Lens nu avea probleme, nici echipa lui. De ce l-au condamnat numai pe el? Nu pentru că se droga, ci pentru că i-a obligat și pe ceilalți din echipă să o facă.

Pînă la urmă, s-a aflat. Lucrurile astea se află întotdeauna, dacă cineva are interesul să sape adînc, acolo unde știe dinainte că va găsi ceva, ceva murdar la mijloc.

La sfîrșitul fiecărei etape, după ce se aduna caravana și se împărțeau tricourile, ăla alb ție, ăla cu buline roșii celuilalt, ăla verde.., și așa mai departe, pînă la cel galben, cel mai prețios, care era a lui Lance, apărea Robin, și oamenii se strîngeau, discret, în jurul lui.

Nu așa cum ar fi făcut-o cu o mare vedetă, blondă, șatenă, brunetă, cu ochii albaștri, negri sau căprui. El era The Fisher King, un rutier anonim din turul lumii, nebunul care umblase cu curul gol prin parcul din New York.“

Read more