Relativitatea timpului este un mister al fizicii, dar si unul al psihologiei. Timpul se scurge, pentru fiecare din noi, diferit. Ne trezim dimineata, ne urcam in masina, infruntam traficul primelor ore, dupa care ne incepem rutina zilei. Aglomeratia inceputului de zi nu inseamna acelasi lucru pentru fiecare din noi. Pentru unii timpul se dilata ca si cum secundele s-au transformat in ore, simtim fiecare bataie a inimii, clipele devenind un obstacol ce trebuie trecut, in timp ce pentru altii clipele sunt ca sunetele unui pian, line si placute.
Timpul se comprima si se dilata, nu exista unitate de timp universala decat in fizica. Ne amintim de repeziciunea cu care anii copilariei au zburat, parca acei ani au fost randuiti sa aiba nu mai mult de o suta de zile fiecare. Anii studentiei au fost ca un joc de v-ati ascunselea intr-o seara de primavara, intr-o livada cu pomi infloriti in bataia vantului, care purtau pe aripile lor, mireasma imbatatoare a florilor. Dilatare si comprimarea timpului personal este data de fericirea sau drama momentelor.
The story of my belief 