Iubirea de Dumnezeu

Una dintre dilemele crestinismului modern reitereaza o problema fundamentala a religiei iudaice. Istoria de cateva mii de ani(B.C.) a evreilor contureaza un principiu elementar de raportare la legile divine si anume faptul ca omul este incapabil sa se ridice la standardul cerut de Dumnezeu. Perioada nou testamentala aduce in prim plan acelasi aspect, dar ofera un nou cadru si o solutie mai facila. Pazirea poruncilor duce la iubirea de Dumnzeu sau iubirea de Dumnzeu ofera posibilitatea implinirii poruncilor? Aparent este o problema de prioritate, dar cu un potential nebanuit. Petru C. , propune o viziune excelenta pe marginea acestui subiect intr-un articol recent. Va invit sa il urmariti.

“Cum să-l iubeşti pe Isus în aşa fel încât păzirea poruncilor Sale şi părtăşia cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să fie cel mai obişnuit şi natural lucru pe care să-l faci?

Probabil te vei arunca asupra poruncilor, ca să-I demonstrezi dragostea ta. Un astfel de calcul este sortit eşecului. Dacă performanţa împlinirii poruncilor ar fi un indicator pentru dragoste, atunci tânărul bogat (care le-a păzit încă din tinereţea lui) ar fi plecat de la Isus mântuit (Scriptura spune că dezideratul religiei iudaice era “cine va păzi poruncile, va trăi prin ele”). Dar nu a fost aşa. Isus l-a iubit mult, dar l-a lăsat să plece precum a venit.

De ce tânărul bogat nu se califică pentru împlinirea poruncilor, cu toate că, în opinia sa, era performant în acest domeniu? Revenim asupra manifestării “ciudate” a unui îndrăgostit. Prin “sorbirea” din ochi a dorinţelor iubitei, îndrăgostitul exprimă preţuirea şi valorificarea ei. Este un act (atitudine) agape (ἀγάπη). Îndragostitul nu se are in vedere pe sine. În schimb, “aruncarea” asupra împlinirii poruncilor, ca scop de sine stătător, vădeşte ego centrarea. Eu fac, pentru că eu pot, deci eu sunt cineva şi merit să fiu iubit. Este egoism în stare pură. Egoistul dacă iubeşte pe cineva îi face un favor. El aşteaptă să fie, de facto, premiat pentru împlinirea poruncilor. El nu “soarbe” din ochi dorinţele celuilalt. El dacă dă o dată, cu o mână, ia înapoi de zece ori, cu ambele.

Ce este de făcut pentru a avea în mod real o dragoste înflăcărată pentru Isus? Isus ne scuteşte de căutări sterile. I-a spus prima dată unui fariseu numit Simon cum este cu iubirea. De altfel, pentru orice creştin “simonit” există această întâmplare (Evanghelia după Luca, 7:36-50 – Femeia păcătoasă). După ce a fost invitat la petrecere de Simon, Isus cel stingher şi nebăgat în seamă (că aşa-i stă bine unui oaspete de teapa Lui) devine centrul atenţiei prin comportamentul “aberant” al unei femei. Atributul păcătoasă era dat unei femei de moravuri uşoare, în acele timpuri. Să nu fim prea severi cu Simon. Grimasa de dispreţ de pe faţa noastră, la privirea unei asemenea scene, ne-ar fi dat de gol. Cum să te uiţi la Isus că stă şi nu se trage revoltat din îmbrăţişarea unei asemenea femei, care plînge în hohote la picioarele lui, Îi stropeşte cu lacrimi gambele, le sterge cu părul capului ei, le sărută şi, în fine, le unge cu parfum. Gândurile lui Simon sunt mititele pe lângă ale noastre.”

continuare