Day: June 14, 2013

Chimioterapia si efectele ei catastrofale

Posted on Updated on

Chirurgul Teofil Lung, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj, susține că efectele chimioterapiei pentru pacienții cu cancer la gât sau față sunt dezastruoase – ”catastrofale”.

Am un mesaj către colegii medici, pentru că fenomenul este, deja, unul cronic, sunt sute de cazuri. Medicii la care se prezintă pacienţii au învăţat în şcoală şi au imprimat în mintea lor de medici ideea că în secolul XXI cancerul se rezolvă cu chimioterapie şi cobaltoterapie. Fac o mică biopsie pacientului şi îl trimit spre aceste terapii. Sunt sute de cazuri care au trecut prin aceste faze şi nu au niciun rezultat. Mesajul meu vine spre aceşti colegi medici, că acest cancer de cap şi gât nu reacţionează nici lachimioterapie, nici la cobaltoterapie, indiferent cât sunt de performante”, a declarat Teofil Lung, citat de Mediafax.

Acesta susține că prin iradiere tumorile s-au extins.

Să ştie pacienţii că foarte multe forme de cancer noi le putem vindeca în proporţie de sută la sută. Sunt situaţii în care aceste cancere, prin terapie chirurgicală bine dirijată, se vindecă în totalitate, fărăchimioterapie sau cobaltoterapie. Îi rog pe colegii mei medici să renunţe la aceste idei de a face terapiile acestea”, a precizat Lung.

Read the rest of this entry »