The science delusion(I)

Posted on Updated on


The Science DelusionRupert Sheldrake isi intituleaza noua sa carte – “The science delusion”  publicata in USA sub o alta denumire denumirea – “Science set free”. Modificarea titlului a fost sugerata de editurile americane ca fiind mult mai reprezentativ continutului in viziunea gandirii americane. Prefer titlul original britanic pentru ca vine oarecum ca o replica la adresa cartii “The God delusion” a lui Richard Dawkins. Rupert Sheldrake nu este un om de religie, ci un biolog renumit care a pus bazele  campului si a rezonantei morfice.

Pentru omul de rand stiinta reprezinta ultima frontiera a cunoasterii, o cunoastere documentata si demonstrata cu maxima rigurozitate. Matematica, fizica, medicina si altele pornesc de fapt de la niste realitati evidente, nedemonstrate, considerate ca fundament axiomatic. In alte stiinte acest sistem axiomatic care sta ca premiza unanim acceptata, dar nedemonstrata poarta numele de dogma. O stiinta nu poate exista fara a avea un sistem axiomatic(dogmatic) de la care sa porneasca, pentru ca pe de o parte stiinta poate fi privita ca o problema de rezolvat. In timp ce problemele simple au o ipoteza(elemente de pornire), concluzie(cerinte de demonstrat) si demonstratie, o stiinta isi defineste punctul de pornire(dogma), uneltele de lucru si directia inspre care se indreapta, concluziile si demonstratiile sunt parti componente al oricarui argument stiintific.

Una dintre problemele fundamentale pe care le ridica oamenii de stiinta moderni sunt legate de veridicitatea elementelor ce compun dogma. Sistemul dogmatic este in speta un set de rezultate care la momentul acceptarii lor erau adevaruri evidente, nedemonstrate, dar care pareau suficient de credibile.

Evolutia stiitifica a aratat ca unele elemente dogmatice nu mai sunt de actualitate datorita contradictiei cu noile descoperiri stiintifice, acestea putandu-se inlocui cu noile concluzii obtinute. Fizica este una din cele mai importante stiinte care au avut un progres real in acest sens. Multe dintre axiomele fizicii newtoniene au devenit obsolete in viziunea descoperirilor facute in ultimii mai bine de o suta de ani. Astfel fizica newtoniana este considerata in prezent un subset al fizicii cunatice.

Rupert Sheldrake, in primul capitol al cartii sale incearca sa raspunda urmatoarei intrebari “Este natura o realitate mecanica?” :” Multe persoane care nu au studiat stiinta sunt derutate de insistenta cu care oamenii de stiinta afirma ca animalele si plantele sunt masini, iar oamenii sunt roboti controlati de un creier similar unui computer programat genetic. …. Punctul de pornire al stiintei moderne a fost respingerea paradigmei mai vechi organice. Metafora masinii a devenit un mod central de conceptualizare cu consecinte extrem de diverse. Pe de o parte aceasta paradigma a fost extrem de eliberatoare. Acest mod de gandire a creat si incurajat posibilitatea tehnologiei si masinilor din prezent.” Importanta si eficienta acestei paradigme mecaniciste este pe departe justificata in ochi fiecaruia dintre noi, dar trebuie sa intelegem ca paradigmele sunt concepte care creaza asemenea unui tablou, o imagine fidela a realitatii, dar fidela doar pana la un punct si paradigma nu reprezinta realitatea in sine.

“Teoria mecanicista are la baza metafora masinii. Dar este doar o metafora. Organismele vii furnizeaza o metafora mai buna pentru sistemele organizate la toate nivelele de complexitate incluzand moleculele, plantele si grupurile de animale care sunt organizate pe nivele pentru care intregul este dincolo de suma partilor, partile la randul lor sunt intregi de asemenea.”

Nu fiecare stiinta are un grad mare de independenta. Spre eexemplu medicina depinde strict de fizica, chimie, biologie si tehnologie, astfel schimbarea de directie in una dintre acestea pot duce la necesitatea integrarii noilor rezultate. Una dintre problemele extrem de dificile si costisitoare este legata de faptul ca schimbarea bazei dogmatice conduce automat la obtinerea unor rezultate diferite, fapt care are implicatii directe in costurile aferente. Aceast fenomen este de multe ori cauza de baza a modificarilor paragdimatice in stiinte, cum este si cazul medicinei. Matematica si fizica fiind stiinte care au un grad mai mare de autonomie, pot integra cu mai mare usurinta noile descoperiri fara a prejudicia prea mult intregul sistem si fara a adauga costuri enorme update-urilor.

Bruce Lipton a fost mai receptiv la evolutia fizicii, observand ca sistemul medical universitar are o afinitate mai mare fata de fizica newtoniana, decat de fizica cuantica. Trecutul dependentei celor doua are o istorie indelungata. Pe de alta parte biologii au o formatare profesionala in care fizica este privita ca un element anex lipsit de importanta in definirea conceptelor, desi in fond fizica este antecamera medicinei(dar prea putini inteleg acest lucru). Bruce Lipton intelegand rolul fizicii in ecuatia medicala, a asimilat noile rezultatele din fizica fapt care l-a ajutat sa inteleaga ca determinismul genetic nu este ultima frontiera, astfel genomul nu este unicul factor de influenta. Aceste concluzii au condus la formarea unei noi ramuri numita Epigenetica care explica modul in care genele ne pot influenta si pana unde.

In continuare va voi prezenta o inregistrare in care Rupert Sheldrake isi explica pe larg viziune.

One thought on “The science delusion(I)

    Alex said:
    May 9, 2013 at 10:08 am

    Hristos a înviat! Zile luminoase şi bucurii! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s