Mintea umana – un paradox

Posted on


rupert6Rupert Sheldrake este unul dintre cei mai inovativi biologi si scriitori ai prezentului. S-a remarcat prin teoriile elaborate de el legate de campul morfic si rezonanta morfica, dezvoltand astfel o noua viziune asupra vietii si universului ce ne inconjoara.

Modelul de gandire newtonian de intelegere a realitatii care sta la baza majoritatii stiintelor este atat de adanc intiparit in constiinta omului de rand, incat este aproape imposibil sa admita ca exista si alte modele mult mai fiabile. Desi descoperirile facute de Einstein implinesc o varsta apreciabila, lumea moderna persista cu indarjire prezentand o afinitate exagerata(si irealista) fata de acestea. Ne avantajeaza oare interpretarea fiintei umane doar ca mecanism biologic complex si nimic mai mult?

Experimentele medicale clasice au demonstrat ca odata cu extirparea unor zone ale creierului, s-au eliminat functii importante ale individului. Aceste experimente au condus la concluzia ca, creierul uman este asemenea unui computer in care odata cu dezmembrarea unor componente se va deteriora functionalitatea de ansamblu a acestuia. In lumina fizicii newtoniene care prezinta universul ca un resort gigant in care unica modalitate de interactiune dintre partile componente materiale se face doar pe baza fenomenelor mecanice cunoscute, aceasta ar fi singura concluzie acceptabila.

Descoperirea radiatiilor electromagnetice, a undelor radio, a deschis posibilitatea intelegerii universului, a lumii care ne inconjoara intr-o maniera diferita. Astfel interactiunea pur mecanica(presupusa unica) a lucrurilor a fost inlocuita, admitand faptul ca realitatea mecanica pe care o vedem cu totii nu este singura dimensiune existenta.

Cercetarile facute de Rupert Sheldrake demonstreaza faptul ca mintea umana nu este stocata in interiorul creierului cum pana in prezent se stia, ci intr-un camp similar campului magnetic aflat in jurul nostru, creierul fiind doar o antena care ne conecteaza la acest camp.

Paradigma newtoniana nu admitea elaborarea unei teorii coerente a fenomenului telepatic, acesta fiind considerat un fenomen probabilistic de coincidenta a unor idei similare in mintea a doua sau mai multe persoane concomintent. Cuplurile intalnesc destul de des acest fenomen de asa zisa coincidenta probabilistica, in care o persoana se gandeste la ceva, iar cealalata deja stie la ce s-a gandit partenerul. Aceste coincidente par destul de dese in familiile care se inteleg bine. Rupert a aratat ca acest fenomen nu este unul aleator, ci este un fenomen normal care interpoleaza comunicarea intre doua persoane. Cuplurile care experimenteaza o puternica afectiune cunosc binecuvantarea acestor asa zise coincidente, care pot condimenta intr-un mod deosebit relatia.

Studiile lui Rupert Sheldrake merg mult mai departe de acest fapt aratand ca in lumea animalelor comunicarea telepatica este un fenomen absolut normal. Disparitia pisicilor de acasa inainte de ora la care trebuie sa mearga la medicul veterinar este un fenomen atat de obisnuit incat anumite cabinete veterinare din UK au renuntat la astfel de programari. Unii proprietari au incercat sa faca planificari la cabinet dintr-o alta zona unde pisica nu era de fata(in speranta ca aceasta nu va  intercepta comunicarea), cu toate acestea pisicile dispareau intr-un mod programatic de acasa inainte de ora intalnirii cu veterinarul. Altii chiar au incercat sa faca programari de la serviciu, considerand ca astfel simturile pisicii nu vor detecta intentia, in schimb lucrurile nu au stat asa. Multe experimente au aratat ca acestea detecteaza intuitiv primejdia ce le asteapta, astfel si-au gasit refugiu temporar din fata primejdiei.

Un fenomen similar a fost detectat la caini, acestia stiu cu o precizie foarte mare momentul cand stapanul vine acasa. S-au incercat diferite variatii ale orelor, ale tiparelor, astfel ca acesta sa nu aiba nici o sansa de a se lega de un anume pattern al orei sosirii acasa a proprietarului. Cu toate aceste variatii, experimentele au demonstrat ca singura explicatie plauzibila a modulului in care cainele detecteaza venirea stapanului este unul telepatic.

Pana nu demult se credea ca deplasare pasarilor in formatie de stol are la baza observarea vizuala, auditiva permanenta a a vecinilor, iar miscarile celor de la margine este determinanta pentru intregul stol. Observarea indelungata a modului de schimbarea brusca a directiei stolurilor(anumite stoluri fac schimbari bruste de directie absolut impresionante, descriind reprezentari grafice curbilinii care nu pot fi anticipate si sincronizate pe cale vizuala, nici auditiva), indica faptul ca acestea nu au timpul necesar sa interpreteze miscarile pasarilor vecine pornind de la stimulii vizuali, bazat pe acesta, pasarile ar trebui sa se izbeasca unele de altele fara nici un dubiu. Multe experimente au condus la admiterea unei singure ipoteze aceleia a comunicarii telepatice, astfel schimbarile de directie se manifesta instataneu la toate deodata, nefiind necesara observarea vizuala. Transmiterea informatiilor legate de traseu este atat de sincronizata incat acestea par a fi conduse de un GPS foarte performant la care acestea sunt conectate permanent.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s